logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    022 43-85-15
  • În cadrul celui de-al 48-lea Congres Mondial de Chirurgie, care a avut loc în orașul Krakow, Polonia, echipa Clinicii Chirurgie nr.2 “Constantin Țîbîrnă” din cadrul IMSP SCM ”Sfânta Treime”, continuă să culeagă lauri.
    Cadre medicale din întreaga lume au apreciat inovațiile ce țin de Metodele de tratament în cazul cirozei hepatice decompensate elaborate.

    În cadrul emisiunii «Matinal Național» de la Radio Moldova, dl Gheorghe Anghelici, șef Clinică Chirurgie nr.2 «Constantin Țîbîrnă», doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, dl Sergiu Pisarenco, conferențiar universitar, doctor în științe medicale, colaborator științific în cadrul Laboratorului Cercetări Științifice Hepatochirurgie și dna Tatiana Zugrav, cercetător științific stagiar al Laboratorului de Cercetări Științifice Hepatochirurgie au vorbit despre aprecierile obținute dar și munca depusă de colectivul de cercetători ai Laboratorului.

    Dl Gheorghe Anghelici susține că: «În cadrul Congresului Mondial de Chirurgie, care a avut loc în Polonia, noi am prezentat cinci lucrări, care au fost urmărite cu mult interes, iar colaboratorul nostru, Sergiu Pisarenco, conferențiar universitar, tânăr savant, a fost unul dintre cei zece participanți din întreaga lume căruia i s-a decernat un grant special pentru cercetări în chirurgie.
    Noi suntem elevii profesorului, academicianului Constantin Țâbârnă, astfel continuăm dezvoltarea acestor cercetări în domeniul unei probleme complicate cum ar fi ciroza hepatică și hipertensiunea portală cu complicațiile ei, cum le numim noi acum, potențial letale.
    Cercetările în domeniul dat, care au fost prezentate la mai multe Congrese Internaționale atât Europene cât și Mondiale, întotdeauna au trezit un interes din partea cercetătorilor străini.
    Datorită muncii asidue de mai mulți ani de zile noi am reușit să obținem metode de intervenție, să realizăm tehnologii care permit ameliorarea stării de sănătate a pacienților foarte gravi și de multe ori, în stare de disperare.
    În cadrul Congresului au participat diferite țări, diferite nivele de dezvoltare economică, însă realizările pe care noi le avem încă o dată dovedesc că nu constă totul în dotare. Cel mai important în munca științific este efortul intelectual.»

    Dl Sergiu Pisarenco a remarcat: «Mai multe lucrări, una dintre care a fost dedicată hemoragiilor în ciroza hepatică, care sunt stopate printr-o metodă unică, au trezit un interes foarte mare la congres. E vorba de ocluzionarea varicelor cu adeziv fibrinic și hernioplastia cu plasă la pacienții cu ciroză.
    Împreună cu profesorul Anghelici am cugetat asupra faptului cum să realizăm plasa, astfel am utilizat o masa trombocitară care atenuează sindromul algic și ca rezultat, pacienții se simțeau mai bine, iar procentul recidivelor a fost minimal. Anume aceste lucrări au fost menționate.”

    Dna Tatiana Zugrav, cercetător științific stagiar Laboratorul de  Cercetări Științifice Hepatochirurgie a spus că: «Este pentru prima dată când particip la Congresul Mondial de Chirurgie. E un moment important pentru dezvoltarea mea profesională. Voi munci în continuare, pentru a participa peste doi ani la acest eveniment.»

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP