logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    022 43-85-15
  • Secția urologie a Spitalului Clinic municipal ”SfântaTreime” din Chișinău a fost deschisă în martie 1976 cu o capacitate de 80 paturi și corespundea tuturor cerințelor timpurilor respective. Din anul 1993 au fost cedate 10 paturi pentru secția hemodializă și până în anul 1999 secția urologie a funcționat pe 70 paturi. Începând cu anul 2000 secția a fost redusă și la moment funcționează doar pe 35 paturi.

    De la inaugurare și până în anul 1998 șef secție a fost doctorul în medicină, medicul emerit al Republicii Moldova, Afanasie Tetradov. Pe parcursul acestei perioade în secție au activat medici-urologi cu renume municipal și republican: dr. în medicină, conferențiarul Mihai Bîrsan; dr. în medicină N. Bogomolinîi; dr. în medicină L. Crasnopolischii; consultant L. Pinschii; medici – G.Crips, N. Starciuc, G. Rozenfeld, B. Nemirovschii, B. Berezovschii, P. Xandopulo, M. Popov, V. Captari, S. Adrianova, A. Slavinschii, T. Popova, S. Necivolod.

    În perioada anilor 1998-2014 secția a fost condusă de medicul-urolog Constantin Ieșeanu, iar începând cu anul 2014 șef secție este dr-ul Vladimir Caraion.

    Începând cu anul 2002 secția a devenit bază clinică a Filialei catedrei Urologie și Nefrologie Chirurgicală a USMF „Nicolae Testemițanu”, condusă până în anul 2015 de dr. în medicină, conferențiarul Constantin Guțu, iar începând cu anul 2016 de dr. în medicină, conferențiarul Eduard Pleșca.

    Din anul 2015 în pachetul de servicii urologice prestate s-au introdus noi metode de tratament chirurgical-endoscopic și miniinvaziv în patologiile renale, ureterale, ale vezicii urinare și prostatei așa ca: laparosopia, ureteroscopia, nefroscopia, rezecția electro-chirurgicală a prostatei și vezicii urinare.

    Personalul medical al colectivului secției urologie depune maximum de eforturi pentru acordarea asistenței medicale urologice spitalicești specializate conform ultimilor cerințe în domeniul sănătății, efectuând anual perfecționări și reciclări continue și participând activ la conferințe științifice pe plan național și internațional.

    Componența secției:

    Secția activează pe 35 paturi.

    În secție activează 6 medici ordinatori cu categorie superioară:

    1. Vladimir Caraion – șeful secției,
    2. Lilia Chirița,
    3. Constantin Ieșeanu,
    4. Boris Ipatii,
    5. Victor Bobu,
    6. Artur Ieșeanu.

    Sunt prezenți 2 colaboratori ai filialei catedrei Urologie și Nefrologie Chirurgicală a USMF „Nicolae Testemițanu”:

    1. Eduard Pleșca – șeful clinicii, doctor în medicină, conferențiar universitar,
    2. Constantin Guțu – doctor în medicină, conferențiar universitar.

    Totodată activează 5 medici de gardă: Mircea Crețu, Ion Șeicanu, Eugeniu Costenco, Anatolie Curajos, Pavel Banov; 12 asistente medicale conduse de asistenta medicală superioară Maria Gherman și 10 infermiere.

    Serviciile medicale acordate:

    1. Spitalizare, consultare, evaluare conform cerințelor moderne în patologia uro-andrologică.
    2. Tratamentul conform protocoalelor clinice naționale, instituționale și a guideline-urilor internaționale.
    3. Consultații intersecții și intraspitalicești.
    4. Abordarea multifactorială si interdisciplinară a pacienților cu bolile sistemului nefro-urinar (conlucrarea cu oftalmologi, cardiologi, chirurgi, nefrologi, ginecologi, reumatologi, gastrologi, ș.a.).
    5. Evaluarea de laborator ai parametrilor bioumorali și metabolici la pacienți.
    6. Evaluarea onco-markerului PSA-Ag.
    7. Evaluarea examenului bacteriologic la pacienți.
    8. Examinarea ultrasonografică+Doppler.
    9. Examinarea radiologică în regim Digital.
    10. Examinarea CT (tomografia computerizată cu/fără contrastare).
    11. Ecocardiografia și ECG.
    12. Urografia excretorie intravenoasă (+cistograma micțională).
    13. Uretero-pielografia retrogradă.
    14. Pielografia antergradă.
    15. Uretro-cistografia retrogradă și antegradă.
    16. Instalarea nefrostomei.
    17. Înlocuirea tubului de dren pentru nefrostomie.
    18. Lichidarea nefrostomei.
    19. Nefrolitotomia cu extragerea calculilor sau a calculului coraliform.
    20. Explorarea rinichiului.
    21. Biopsia deschisă a rinichiului.
    22. Explorarea regiunii perirenale.
    23. Nefrectomia parțială.
    24. Nefrectomia totală.
    25. Nefroureterectomia cu disecția ganglionilorlimfatici regionali.
    26. Nefrectomia transabdominală unilaterală și bilaterală.
    27. Enucleerea tumorilor renale limitate.
    28. Chistectomia renală.
    29. Chistectomia renală laparoscopică.
    30. Intervenții pe rinichi în caz de traumatism, leziune, complicații purulente-septice.
    31. Biopsia deschisă a bazinetului.
    32. Intervenții pe bazinet în caz de traumatism, leziune, complicații purulente-septice.
    33. Explorarea ureterului.
    34. Explorarea ureterului laparoscopic.
    35. Ureteroneostomia percutanată.
    36. Înlocuirea tubului de ureterostomie.
    37. Lichidarea ureterostomei.
    38. Biopsia deschisă a ureterului.
    39. Ureterectomia parțială.
    40. Ureterectomia totală.
    41. Rezecția ureterocelului.
    42. Neoimplatarea ureterului în vezica urinară.
    43. Intervenții pe ureter în caz de traumatism, leziune, complicații purulente-septice.
    44. Ureteroscopia diagnostică.
    45. Ureteroscopia cu litotriție de contact.
    46. Ureteroscopia cu extragere de calculi și fragmente.
    47. Ureteroscopia cu biopsie.
    48. Ureteroscopia cu hemostază.
    49. Ureteroscopia cu instalare de stent ureteral.
    50. Ureteroscopia cu inatalare de cateter ureteral.
    51. Cistoscopia cu instalare, înlocuire, extragere de stent ureteral.
    52. Cistoscopia cu instalare, înlocuire, extragere de cateter ureteral.
    53. Cistoscopia diagnostică.
    54. Cistoscopia cu litotriție de contact.
    55. Cistoscopia cu extragere de calculi, fragmente și corpi străini.
    56. Cistoscopia cu biopsie.
    57. Cistoscopia cu hemostază.
    58. Explorarea vezicii urinare și regiunii perivezicale.
    59. Biopsia deschisă a vezicii urinare.
    60. Extragerea de corpi străini, cheaguri din vezica urinară.
    61. Rezecția endoscopică a laziunilor vezicii urinare (TUR-V).
    62. Excizia parțială a vezicii urinare.
    63. Diverticulectomia vezicii urinare.
    64. Cistostomia troacară.
    65. Cistostomia percutanată.
    66. Înlocuirea tubului de cistostomie.
    67. Lichidarea cistostomei.
    68. Cateteriazarea vezicii urinare.
    69. Lavajul cheagurilor din vezica urinară.
    70. Aspirarea percutanată (cu ac) a conținutului vezicii urinare.
    71. Închiderea fistulei cutanate a vezicii urinare.
    72. Închiderea fistulei vezico-vaginale.
    73. Închiderea fistulei vezico-intestinale.
    74. Suspenzia retropubică a vezicii urinare în caz de incontineneță urinară de efort la femei.
    75. Revizia procedurii de suspenzie retropubică a vezicii urinareîn caz de incontineneță urinară de efort la femei.
    76. Intervenții pe vezica urinară în caz de traumatism, leziune, complicații purulente-septice.
    77. Uretroscopia diagnostică.
    78. Uretroscopia cu litotriție de contact.
    79. Uretroscopia cu extragere de calculi, fragmente și corpi străini.
    80. Uretroscopia cu biopsie.
    81. Uretroscopia cu hemostază.
    82. Biopsia deschisă a uretrei.
    83. Explorarea uretrei și țesutului periuretral.
    84. Meatotomie uretrală externă.
    85. Uretrotomie externă.
    86. Uretrotomie internă.
    87. Uretrotomie internă optică.
    88. Cauterizarea carunculei uretrale.
    89. Distrugerea endoscopică a verucelor uretrale.
    90. Excizia ligamentului median (urachus).
    91. Închiderea fistulei cutanate a uretrei.
    92. Închiderea fistulei uretro-vaginale.
    93. Închiderea fistulei uretro-rectale.
    94. Dilatarea uretrală cu bujii.
    95. Dilatarea stricturilor uretrale.
    96. Intervenții pe uretră în caz de traumatism, leziune, complicații purulente-septice.
    97. Biopsia deschisă a zonei perineale.
    98. Incizia prostatei.
    99. Drenarea abcesului prostatei.
    100. Drenarea endoscopică a abcesului prostatei.
    101. Incizia veziculei seminale.
    102. Distrucția endoscopică a leziunii prostatei.
    103. Rezecția endoscopică a leziunii prostatei.
    104. Controlul hemoragiei prostatei postoperator.
    105. Biopsia endoscopică a prostatei.
    106. Biopsia endoscopică a veziculei seminale.
    107. Biopsia transrectală a prostatei.
    108. Biopsia transrectală a veziculei seminale.
    109. Biopsia prostatei.
    110. Biopsia veziculei seminale.
    111. Rezecția transuretrală a prostatei.
    112. Adenomectomia prostatei.
    113. Excizia leziunilor prostatei.
    114. Intervenții pe prostată și veziculele seminale în caz de traumatism, leziune, complicații purulente-septice.
    115. Aspirația percutanată ahidrocelului.
    116. Explorarea conținutului scrotal.
    117. Biopsia conținutului scrotal.
    118. Excizia parțială a scrotului.
    119. Excizia totală a scrotului.
    120. Excizia leziunii tunicii vaginale.
    121. Procedee de fixare a testicolului.
    122. Tratamentul criptorhidiei.
    123. Sutura lacerațiilor scrotului sau ale tunicii vaginale.
    124. Proceduri de diagnostic pe scrot și tunica vaginală.
    125. Explorarea epididimului.
    126. Biopsia epididimului.
    127. Epididimectomia parțială și totală.
    128. Intervenții pe epididim în caz de traumatism, leziune, complicații purulente-septice.
    129. Explorarea funiculului spermatic.


Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP