logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • Anual pe data de 10 octombrie marcăm Ziua Mondială a Sănătății Mintale, scopul căreia este aducerea în atenția populației problemele sănătății mintale și căutarea soluțiilor pentru ameliorarea situației existente. Pandemia COVID-19 a avut un impact major asupra sănătății mintale a omenirii. Unele grupuri, inclusiv lucrătorii din domeniul sănătății, studenți, persoane  care trăiesc singure și cei cu condiții de sănătate mintală preexistente, au fost afectate într-un mod deosebit.


    În contextul evenimentelor din ultimii doi ani, în timpul Adunării Mondiale a Sănătății din mai 2021, guvernele din întreaga lume au recunoscut necesitatea extinderii serviciilor de sănătate mintală de calitate la toate nivelurile și au aprobat Planul de acțiuni al sănătății mintale al Organizației Mondiale a Sănătății pentru  anii 2013-2030.
    Pentru evenimentul din 2021 a fost selectat genericul „Îngrijirea sănătății mintale pentru toți: să o transformăm în realitate”. Acesta evidențiază faptul că accesul la serviciile de sănătate mintală rămâne inegal: între 75% și 95% din persoanele cu tulburări mintale din țările cu venituri mici și mijlocii nu au acces la serviciile de sănătate mintală.
    În multe țări occidentale tulburările mintale sunt principala cauză a dizabilității, fiind responsabile de 30-40% din concediile de boală și costând aproximativ 3% din Produsul Intern Brut. Numărul deceselor anuale provocate de suicid urcă la 700.000, mai mult decât cele care apar din cauza accidentelor rutiere, a omorului sau a infecției HIV/SIDA.
    În rândul copiilor și a adolescenților afecțiunile mintale sunt astăzi mult mai răspândite decât se considera a fi anterior. Acestea afectează în prezent unul din șapte (14%) copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani. Totodată, sinuciderea este a patra cauză de deces în rândul tinerilor cu vârsta cuprinse între 15 și 19 ani.
    În Uniunea Europeană 27% din adulți au experimentat cel puțin o formă de afecțiune a sănătății mintale pe parcursul ultimului an. Dintre acestea, cele mai frecvente boli mintale sunt tulburările de anxietate şi depresia.
    În Republica Moldova, conform datelor statistice, incidenţa prin boli psihice la 100 mii locuitori a constituit în 2020 – 107,4 cazuri , iar în  2019 – 138,3 cazuri la 100 mii locuitori.

    Ce putem face pentru a transforma sănătatea mintală într-o realitate pentru fiecare:

    •  Oferiți sprijinul și ascultați fără judecată persoana care trece prin depresie sau care are gânduri suicidale;
    •  Încurajați-i pe cei aflați în dificultate să apeleze după ajutor profesionist și oferiți-vă să îi însoțiți la întâlniri;
    •  În cazul apariției gândurilor suicidale, nu lăsați persoana fără supraveghere. Apelați după ajutor  de urgență și îndepărtați toate obiectele periculoase din preajma acesteia;
    •  Ori de câte ori aveți posibilitatea, mergeți în vizită la cei vulnerabili, oferiți-le suportul și ajutați-i cu treburile casnice.

    Haideți să transformăm îngrijirea sănătății mintale într-o realitate pentru toți!

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP