logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • Cu certitudine, într-o instituție medicală reușita actului medical este indispensabil factorului uman, care  prin diverse acțiuni si manopere medicale, salvează, tratează si oferă speranță. Aceste însușiri  sunt plauzibile și pentru colectivul de la  spitalul  „Sfânta Treime”, o instituție medicală cu tradiții, în care activează peste o mie de angajați, fie că e vorba de medici, asistenți medicali sau personalul administrativ,  toți împărtășesc aceleași  valori, de a ajuta pacienții să recapete starea de sănătate.

    Un aport considerabil în transformările binevenite pentru pacienți, l-a avut dl Oleg Crudu, directorul instituției,  dânsul acum șase ani, și-a propus să transforme spitalul într-o instituție medicală strategică, de înaltă performanță, ceea ce presupunea înglobarea noilor metode de investigații și tratament, condiții hoteliere moderne, în timp,  toate aceste primeniri sunt vizibile și oferă pacienților  un grad de confort și credibilitate.
    Continuăm să scriem despre istoriile pacienților, care ne împărtășesc stările emoționale, de data aceasta dezvăluirea este făcută de pacienta Feodora Garștea si este  adresată oamenilor care activează în secția Neurorecuperare.


    Pacienta ne-a mărturisit :”Acum câteva luni, din nefericire am suportat un accident vascular cerebral, sunt internată pentru un tratament  planic de recuperare. Nu în zadar se spune că și cuvântul tratează, acest dicton se potrivește și specialiștilor din această secție,  sunt  foarte milostivi, plini de compasiune față de noi pacienții.  Medicul meu curant este dl Boris Stamati,  un medic cu har de la Dumnezeu,  iar pe lângă calitățile sale profesionale este un om  foarte blând, ne inspiră încredere că vom învinge boala.
    Eu am 73 de ani, îmi doresc să fiu sănătoasă̆, să mă̆ pot bucura de această etapă a vieții  alături de copii și nepoți.
    Vreau să adresez un mulțumesc mare specialiștilor din această echipă, împreună învață pacienții din nou să simtă pământul sub picioare, să vorbească și să lase boala la timpul trecut.  Tuturor le doresc sănătate, prosperitate și recunoștința pacienților”.
    Potrivit dlui Boris Stamati, medic neurolog, șef al secției Neurorecuperare:”Pacienta în luna mai a acestui an a suportat un accident vascular cerebral, a fost tratată în staționar cu recomandarea de a fi internată pentru un tratament de recuperare în secția Neurorecuperare. Actualmente, pacienta urmează un tratament specific de chinetoterapie, fizioterapie, ergoterapie și tratament medicamentos. În urma accidentului vascular cerebral suportat, pacienta are dereglări motorii majore, însă grație tratamentului, starea pacientei este cu ameliorare.
    În ce privește secția Neurorecuperare, este una dintre cele mai bune secții de recuperare din țară. Aceasta se datorează specialiștilor care au o pregătire temeinică, dar și a  aparatajului performant  cu care este dotată secția. Aceasta a fost posibilă atitudinii administrației, în special a dlui Oleg Crudu. Astfel, profesionalismul personalului medical din cadrul secției și aparatajul performant, permite ca să acordăm asistență medicală la cel mai înalt nivel.”

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP